Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) organizează vineri, 6 mai 2022, începând cu ora 12.00, o nouă dezbatere online „Ora Calității”.
Aflați mai multe despre o nouă ediție a dezbaterilor organizate de ANMCS sub titlul „Ora Calității”.
Urmează să se schimbe ora, să trecem la ora de vară. Pentru mine, câștigul este mai mare decât deranjul provocat de această schimbare.
EUROSTAT a realizat o analiză despre sumele cheltuite de guvernele din întreaga lume în anul 2020 în domeniul sănătății.
De Ziua Internațională a Femeii, Institutul Naţional de Statistică a prezentat o selecţie de date şi informaţii statistice, inclusiv unele referitoare la rata de fertilitate din țara noastră.
Producătorul de medicamente Biofarm raportează evoluții pozitive pentru rezultatele preliminare ale anului 2021.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că nu se renunţă la utilizarea măştii în spaţii închise, în mijloacele de transport în comun şi în pieţe - situații reglementate prin Legea 55/2020.
De Ziua mondială de luptă împotriva cancerului, medicii atrag atenția că din 2009 până în 2019 s-a dublat numărul de decese provocate de cancer.
O platformă de recrutare arată că 2021 a fost un an de creștere pentru întreaga piață de recrutare în domeniul medical românesc.
La nivel european, autorităţile anunţă noi restricţii în contextul răspândirii variantei Omicron.
Anual, în prima zi din decembrie este marcată Ziua Mondială a SIDA, ocazie cu care OMS face un apel la liderii de la nivel global și la cetățenii din întreaga lume să își unească eforturile pentru a ajuta oamenii care în prezent nu primesc serviciile medicale esențiale pentru tratamentul HIV.
Societatea Europeană de Cardiologie ne reamintește că, dacă mergem la culcare într-un anumit interval, acest obicei este asociat cu un risc mai mic de a dezvolta boli cardiovasculare.
Ioana Mihăilă a realizat un raport de activitate în care sunt enumerate reformele și investițiile realizate pe durata mandatului său, precum și măsurile luate în favoarea profesioniștilor și a pacienților.
Ministerul Sănătății a publicat vineri, 3 septembrie, toate achizițiile din sistemul public de sănătate (spitale publice, direcții de sănătate publică, servicii de ambulanță și alte instituții din subordinea Ministerului Sănătații), începând cu anul 2020 până în prezent.
Înainte de plecarea la Tokyo, am stat de vorbă atât cu doi sportivi de elită din lotul olimpic român, cât și cu trei membri ai echipei medicale, care au grijă de sănătatea acestora. Am aflat informaţii inedite despre antrenamente, stil de viaţă, accidentări și despre efortul constant pentru performanţă.
Organizatorii Jocurilor Olimpice confirmă depistarea a altor 16 persoane infectate cu SARS-CoV-2 – inclusiv 3 sportivi, care trebuie acum să intre în carantină, fără a mai putea să participe la competiții.
Expoziția câștigătorilor Olimpiadei de Benzi Desenate, cu tematica Jocurilor Olimpice de la Tokyo, va avea loc la Casa Filipescu-Cesianu din Capitală.
În cadrul programului european FOOD, Edenred și partenerii săi au intervievat, anul trecut, angajați din 20 de țări, inclusiv România, pentru a analiza obiceiurile alimentare și influența lockdownului asupra dietei.
Echipa medicală care însoţește lotul României are emoţii, fiindcă trebuie să asigure nu doar starea de sănătate a tuturor, ci și respectarea cu stricteţe a regulilor anti-COVID.
TIFF lansează o nouă secţiune, dedicată serialelor TV, în cadrul căreia, anul acesta, vor fi proiectate opt seriale și miniserii.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe